Zilele trecute am citit intr-o carte 'Lucrurile simple sunt cele mai grele', dar lucrurile grele cum sunt?

New life!

Te-ai gandit vreodata ca va veni momentul in care va trebui sa-ti reincepi viata? Te-ai gandit ca va veni momentul cand va trebui sa iei totul de la capat? Te-ai gandit ca va veni momentul in care va trebui sa iti uiti trecutul?
Nu mai ai poze, nu mai ai amintiri, nu mai ai vise, nu mai ai iluzii. Te trezesti intr-o dimineata de joi si realizezi ca abea acum iti incepi viata, realizezi ca nu mai ai nimic din ce aveai ieri, realizezi ca esti un om gol, sfasiat de realitate, sfasiat de lumea din jurul lui.
Dimineata de joi te-a schimbat. De ce? Pentru ca ti-a dat sansa la o a doua viata. De ce? Pentru ca viata s-a gandit ca vei invata din greselile facute, iar acum vei stii sa traiesti mai in siguranta, te vei ferii de oameni, te vei ferii de persoanele care ‘te iubesc’, dar care ti-au facut numai rau, te vei ferii de prieteni, te vei ferii chiar si de parinti. Lumea ta este asa cum ti-o construiesti.
Viata nu inseamna numai zambete, dar nici numai lacrimi, viata nu inseamna numai iubire, dar nici numai ura, viata nu inseamna numai sinceritate, dar nici numai tradare, viata nu inseamna numai respect, dar nici numai dispret, viata nu inseamna numai roz, dar nici numai negru..
Fa-ti curaj sa zambeti, fa-ti curaj sa te ridici din pat, fa-ti curaj sa nu-i mai ierti, fa-ti curaj sa crezi ca tot raul e spre bine!
Exista un loc si pentru tine…exista un loc unde sa iti cuibaresti iubirea in siguranta, exista un loc in inima unui prieten, exista un loc unde tu sa fii universul, iar el planeta, exista un loc numai al tau..trebuie doar sa-l gasesti!

Ma uit..ma uit la tine, ma uit la copacul din spatele tau, ma uit la iarba uda, ma uit la copilul care alearga ca un bezmetic, ma uit la cer, ma uit la nori, ma uit la blocul din stanga mea..ma uit.. Dar nu vad nimic. Incerc sa fac un pas, dar ceva e in neregula; il fac si pe al doilea..nu mai stiu sa merg..am uitat cum e sa traiesti. Incerc sa intind mana spre cer, dar nu pot! Nu imi mai pot tine mana dreapta. Inchid ochii. Vad intunericul. Vad negrul. Vad obscurul. Vad sfarsitul. Deschid ochii speriata si incerc sa strig dupa ajutor. Nu ma aude nimeni, strig cat pot de tare..dar toti par a ma ignora. Vocea mea nu mai are aceeasi vibratie, sunetele produse nu le pot auzi decat eu. Ma uit la mine. Sunt alba precum varul. Pielea mi-e rece. Cad! Ma prabusesc!
Ma trezesc, nu stiu nimic despre mine: cine sunt, unde sunt, ce s-a intamplat. Ochii inca imi joaca feste, nu reusesc sa clarific imaginile care se formeaza in mintea mea, iar toti imi par necunoscuti. Oare traiesc un vis? Senzatia de rau din interiorul meu, oare e doar o iluzie?
Aud o voce care striga disperata catre mine..pare a fi numele meu..toti sunt ingrijorati. Dar, de ce? Aaa..inteleg..sunt la pamant..simt cum firele de iarba se strecoara printre degetele amortite.
Incep sa-mi revin, sa ma simt mai bine, sa simt temperatura aerului, sa recunosc fetele oamenilor, a mamei care sta si plange langa mine si se roaga sa imi recapat cunostinta, expresia fetei, a corpului, culoarea pielii, sentimentele, viata..
Primele cuvinte pe care am reusit sa le rostesc: sunt bine! Simt o imbratisare, simt cele mai crancene sentimente. Simt ingrijorarea, teama, disperarea, lacrimile…
Ma ridic..pot sa merg, sa intind mana spre cer, sa vorbesc. Sunt aceeasi ca inainte.
A fost decat un lesin draga mea..nimic anormal…