Odata ne gazduia marea..odata eram un trup cu doua suflete, odata luna ne era musafir, iar valurile erau confidentele noastre. Viitorul il tineam in palma dreapta, avem un orizont, multe cai deschise!
Tu imi spuneai basme nemuritoare desprinse de pe o aripa de randunica. Noi nu am fost vreodata in ele..nici nu voiam. De ce sa avem propriul nostru basm? De ce sa fim ca toti ceilalti? Ne separam de toti. Noi doi de lume, eu de tine, tu de mine, eu de realitate, tu de fantezie,
Dar, te rog, sopteste-i soarelui sa nu ne mai urasca. Atinge-i cea mai calda si lunga raza si spune-i sa ne inapoieze amintirile, mangaie-l si reda-i stralucirea, imblanzeste-l si explica-i ca mereu l-am iubit, iar dorintele au murit; poate sa dea drumu sa zboare tuturor viselor.
Urca pe un nor si priveste lumea! Totul este plin, aglomerat, intr-o continua miscare! Imagineaza-ti pamantul asa cum este el,gol, fara oameni..strazi, campii, dealuri, munti, paduri, tot lipsit de vibratia fiintelor umane. Ce vezi? Ma mai vezi pe mine? Imi mai vezi sufletul cum obisnuiai sa faci? Mai poti vorbi cu el? Te mai asculta? Mai e aici pentru tine?
Coboara pe pamant, pe plaja noastra, pe plaja lor..a tuturor..si uite-te in mana dreapta.. Ce iti spune viitorul nostru? Nu! Nu imi spune mie..pastreaza raspunsurile si durerea pentru tine. Acum, cu puterea care o aveai candva asupra inimii mele, seteaza ca toti oamenii sa ma iubeasca, sa nu simt suferinta, nici macar lama cutitului ce zace in spatele meu! Fa-mi un bine, asa cum stii tu .. ploaia care ma atinge, ma alinta, se joaca cu mine, este singura care mi-a patruns pana in adancul sufletului si mi-a alinat sentimentele. Iar acum o singura dorinta pentru mine, pentru tine, pentru noi: dispari!…si nu oriunde…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu